01 January, 2009

Borges sau neîncercarea labirintului

Revin din când în când la Borges plină de speranţă. Îl părăsesc de fiecare dată dezamăgită. Cum el e "cineva" iar eu sunt "oareşcine", bănuiesc că vina imi aparţine. Dar scrierile lui mi se par... lipsite de necesitatea de a fi scrise. Până şi faimoasele povestiri atât de postmoderniste, imaginea hărţii unu la unu, legendarele biblioteci sau atacul fiinţelor din oglindă, toate mi se par idei brute, neînfrumuseţate, idei in pielea goală, rezumate de povestiri fantastice. Am de-a face cu hapuri, nu cu elexiruri. Cartea fiinţelor imaginare, scrisă împreună cu Margarita Gue, este un exemplu perfect. Nu i-am înţeles miza, pentru că dacă e un dicţionar, e superficial, dacă e o lucrare beletristică, e prea seacă şi cu documentarea la vedere, iar dacă e o simplă culegere de subiectivă de informaţie, tirania lui de ce devine apăsătoare. La fel, istoria ticăloşiei umane, care mi-a apărut ca o estetizare discretă a unor subiectelor de tabloid antic. Mă doare acut lipsa unei misterioase poveşti literare cu adevărat fantastice. O metaforă frimiturică ici colo nu spală pagini de deşert.
Într-o oarecare măsură, Borges este ca negustrorul de piersici din povestea lui Nastratin Hogea, care-si mănâncă fructele in faţa cumpărătorilor, pentru a le vinde sâmburii. Într-una din povestiri, întorcându-se la casa unchiului său, modificată după cerinţele unui misterios nou locatar, naratorul simte nevoia să viseze Labirintul şi Minotaurul. Poate că, pentru mine, Borges explică prea mult. Satisfacţia lecturii nu derivă din înţelegere şi decodificare, ci din plăcerea de a sălajlui în teritoriul misterios al negocierii sensului, al întrezăririi şi bănuielii, iar nu al certitudinii.

1 comment:

Anonymous said...

Cred ca textele tale fac parte dintr-o scriere mai mare. Sunt curios si placut surprins.Am sa mai trec pe aici.