Am văzut Avatar.
Şi n-am să vorbesc despre impresionantele efecte vizuale, un pot-pourri estetic, sau despre intriga gen Pocahontas in spaţiu, sau despre excesul de zahăr şi violenţă, sau despre ce părere proastă au producătorii şi regizorii despre public - căruia dacă nu-i explici ce se întâmplă din cinci în cinci minute sigur n-o să priceapă nimic.
Dincolo de toate, cel puţin filmul are un mesaj pozitiv.
Despre asta vreau să vorbesc. Şi vreau să spun, nu, nu merge aşa. Nu ai voie să speli păcatele neamului tău, păcatele rasei albe, prin filme dinamice şi imagini frumoase. Nu ai voie să mistifici trecutul sângeros sub forma unei ficţiuni cu happy-end. Şi nu ai voie să îi induci publicului liniştitoarea iluzie că viitorul nu va fi exact ca şi trecutul. Pentru că dacă mâine noi ca umanitate am descinde în Lumea Nouă, i-am masacra pe băştinaşi fără scrupule. Desigur, după aceea am purta lungi discuţii despre drepturile lor, în interminabile reuniuni la nivel înalt, dar am rămâne mereu uniţi în credinţa că între "noi" şi "ei", între "eu" şi "alter", egoismul e singura lege. Sute de filme (pilule roz de simţit bine pe dinăuntru) nu pot schimba asta. Nu ai voie să speli creiere cu poveşti epice despre cum natura se coalizează împotriva agresorului. E o soluţie deus ex machina (metodă care, din cele mai vechi timpuri, slujea la transformarea tragediei în comedie pentru împăcarea tiranului care plătea cheltuielile trupei de teatru). În plus, daţi-o dracului de treaba, ce-i cu mentalitatea asta de băieţel de doişpe ani, ce mesaj pozitiv e în ideea că doar violenţa, la scară cît mai mare, va salva lumea de violenţă?
Noi suntem monstrul. Noi suntem agresorul. Şi dacă nu vom învăţa să negociem, să tolerăm - a priori, nu după secole de sclavie şi holocaust- să tolerăm firesc, fără să cerem premii şi eternă recunoştiinţă, ei bine... îngerii nu vor coborî din cer să ne salveze, spiritele apei şi ale aerului nu se vor alia în numele vieţii, şi nici diavolii nu voi veni să ne mănînce. La final, noi suntem singuri cu noi, şi pocăinţa nu slujeşte la nimic. "Ce-ai omorât, omorât rămâne".
Partea cea mai rea? Mi-a plăcut filmul. Destul de mult. Şi asta nu face decât să mă înfurie şi mai tare. Pentru că demonstrează că strategia "omului alb" funcţionează.
Şi n-am să vorbesc despre impresionantele efecte vizuale, un pot-pourri estetic, sau despre intriga gen Pocahontas in spaţiu, sau despre excesul de zahăr şi violenţă, sau despre ce părere proastă au producătorii şi regizorii despre public - căruia dacă nu-i explici ce se întâmplă din cinci în cinci minute sigur n-o să priceapă nimic.
Dincolo de toate, cel puţin filmul are un mesaj pozitiv.
Despre asta vreau să vorbesc. Şi vreau să spun, nu, nu merge aşa. Nu ai voie să speli păcatele neamului tău, păcatele rasei albe, prin filme dinamice şi imagini frumoase. Nu ai voie să mistifici trecutul sângeros sub forma unei ficţiuni cu happy-end. Şi nu ai voie să îi induci publicului liniştitoarea iluzie că viitorul nu va fi exact ca şi trecutul. Pentru că dacă mâine noi ca umanitate am descinde în Lumea Nouă, i-am masacra pe băştinaşi fără scrupule. Desigur, după aceea am purta lungi discuţii despre drepturile lor, în interminabile reuniuni la nivel înalt, dar am rămâne mereu uniţi în credinţa că între "noi" şi "ei", între "eu" şi "alter", egoismul e singura lege. Sute de filme (pilule roz de simţit bine pe dinăuntru) nu pot schimba asta. Nu ai voie să speli creiere cu poveşti epice despre cum natura se coalizează împotriva agresorului. E o soluţie deus ex machina (metodă care, din cele mai vechi timpuri, slujea la transformarea tragediei în comedie pentru împăcarea tiranului care plătea cheltuielile trupei de teatru). În plus, daţi-o dracului de treaba, ce-i cu mentalitatea asta de băieţel de doişpe ani, ce mesaj pozitiv e în ideea că doar violenţa, la scară cît mai mare, va salva lumea de violenţă?
Noi suntem monstrul. Noi suntem agresorul. Şi dacă nu vom învăţa să negociem, să tolerăm - a priori, nu după secole de sclavie şi holocaust- să tolerăm firesc, fără să cerem premii şi eternă recunoştiinţă, ei bine... îngerii nu vor coborî din cer să ne salveze, spiritele apei şi ale aerului nu se vor alia în numele vieţii, şi nici diavolii nu voi veni să ne mănînce. La final, noi suntem singuri cu noi, şi pocăinţa nu slujeşte la nimic. "Ce-ai omorât, omorât rămâne".
Partea cea mai rea? Mi-a plăcut filmul. Destul de mult. Şi asta nu face decât să mă înfurie şi mai tare. Pentru că demonstrează că strategia "omului alb" funcţionează.
2 comments:
Cameron a copiat idei din cartile fratilor Strugatki. Dar le-a copiat prost. Strugatki nu dau niciodata mura in gura, iar cartile lor rareori vorbesc despre razboaie si violenta.
Eh, noi să fim sănătoşi, de unde nu a copiat Cameron idei... păcat că rezultatul e un pot pourri oareşcum kitsch.
Post a Comment