Ultima Licornă - Dragonul

Doamnelor şi domnilor.... DRAGONUL!

Lume lume.... Fanzina!

Când? Sâmbătă!
Unde? La HomemadeFair, Fabrica de Pensule.
Cine? Ei cine, nişte temerari plini de entuziasm!

Homemade Fair

Târgul HomemadeFair este doreşte să încurajeze iniţiativele creative şi inovative ale artiştilor. Apreciem originalitatea, inovaţia utilizarii materialelor sub forma reciclată, creativitatea prezentări şi nu in ultimul rând unicitatea obiectelor.

La târgul de primăvară vei găsi colecţii noi de accesorii vesele şi colorate, plăsuţe de in, genţi, haine, vederi, sticlă, origami, fotografii, caiete, broşe si alte minunătii.

Şi pentru ca nu vrem să te lăsam să pleci cu una cu două de la târg te invităm să participi la unul din ateliere nostre: la Flipbook vei putea învăţa în câteva minute cel mai simplu mod de a realiza o animaţie, iar pentru cei mai romantici veţi putea să realizaţi flori din materiale textile pe care le vom recicla în accesorii de primavară!

Printre participanţi şi vizitatori nu ezita să le găseşti pe prietenele noastre care vor realiza un bodypainting năstruşnic de primăvară !

“Tonomatul de ilustraţii” este prezent si de această dată la târg şi îţi va transpune dorinţele în imagini şi felicitări originale.

De vezi prea mult verde în jurul tau e din cauză că acesta este modul în care vrem să sărbătorim ziua pământului şi susţinem mişcarea BIO! Adică e timpul să îţi scoţi bicicleta din pivniţă, să încaleci şi să vii la tărg!

Dacă soarele te-a doborât, un suc bio o sa te răcorească numai bine iar ceaiul de la Panko îi va înveseli pe cunoscători!

Intrarea este libera şi târgul este deschis de la ora 12-20.00!

Cu menţiunea ca "Tomomatul de ilustratii" şi "Atelierul de Flipbook" le organizam eu şi Ileana.

Şi unde mai pui ca vom avea şi numărul 5 din Glorioasa Fanzină!

Expresul de noapte

Povestirile lui Slavomir Mrozek le-am descoperit acum opt ani. Voi vorbi despre ele altădată, pentru că merită o postare de sine stătătoare. Acum voiam doar să vă prezint ultima mea bandă desenată publicată pe 30joursdebd.com. Puteţi citi continuarea aici.

Poveşti de la marginea oraşului

Momentul critic în care nimic nu mă mai emoţionează. Oraşele sunt toate acelaşi oraş. Mâncărurile sunt toate aceeaşi mâncare. Muzeele sunt toate acelaşi muzeu. Suprasaturare şi repetivitate. Apusurile sunt toate acelaşi apus. Predictibilitate. Filmele sunt toate acelaşi film şi conversaţiile sunt toate aceeaşi conversaţie.
Şi tocmai când începeam să mă îngrijorez, am dat peste Tales from outer suburbia de Shaun Tan (că doar nu credeaţi că urmează o postare despre dilemele mele existenţiale...). Cum să descriu? Şi cum să evit capcanele clişeelor în descrierea mea? A spune "o carte emoţionantă" e banal.
Este în primul rând o carte de atmosferă, o carte ce reînvie percepţia magică a copilului asupra lumii. Copilul curios ca un explorator, inteligent fără a fi raţional şi lipsit de prejudecăţile modelului de înţelegere-explicare. Copilul pentru care nu există graniţă între real şi fantastic.
Am găsit "Tales from outer suburbia" la un stand din Bologna, acolo unde cărţile nu sunt de vânzare. Am revenit la ea în fiecare zi, am citit poveştile una câte una, mişcată, emoţionată în faţa unor istorisiri simple, cel mai adesea neterminate. Scafandrul rătăcit pe străzile suburbiei, cartierul care se termină acolo unde se termină şi harta, grădina interioară, secretă şi luminoasă, sărbătoarea fără nume din august, texte şi imagini care se povestesc reciproc fără a se traduce. Şi în ficare text recurent, motivul străinului, motivul stranietăţii, al neputinţei de a comunica şi al înţelegerii profunde.
Este o carte pentru copii? Nu chiar. Este felul acela de carte care, întâlnită în copilărie, te marchează profund, pe care o porţi ca pe o comoară în amintire. Dar mai este felul acela de carte pe care o întâlneşti în copilărie mai degrabă din greşeală. Nu te învaţă să numeri. Nu îţi serveşte nici un fel de morală. Nu poţi să-i faci rezumatul în cinci propoziţii simple. E o carte... subtilă.

Ultima Licornă - Harpia

Harpia, doamnelor şi domnilor. Păzea, Harpia e adevărată!

Ultima Licornă - Manticorul

Ultima Licornă a lui Peter Beagle este o carte ciudată, ce refuză pas cu pas să fie o poveste obişnuită. Este de asemenea unul dintre cele mai frumoase romane de fantezie, tocmai pentru că nu cade nici măcar o clipă în euforia finalului fericit. Dar poate cel mai important, este o carte despre iluzii, despre ţesătura de fantastic şi minciună pe care-o aruncăm asupra lumii pentru a-i supravieţui.
Capitolul Bâlciu-n miez de noapte prezintă un soi de circ ambulant, în care animalele se înfăţişează privirii distorsionate de aplombul prezentatorului. Şi aici, doamnelor şi domnilor, aveţi Manticorul, cap de om, trup de leu, coadă de scorpion. Leul acela jigărit din fundul cuştii? A, ignoraţi-l. Concentraţi-vă asupra Manticorului, aşa ceva vedeţi mai rar.

Ozma din Oz

...o ilustraţie la Capetele Prinţesei Langwidere. De asemenea, versiunea grafică a întrebării, după cât timp pe un site dai click mai departe, ca un fel de albină dezorientată şi nu foarte sigură ce anume ar trebui să culeagă?
Plăcuţă grafică şi Photoshop, all hail.

Veneţia

E un oraş... straniu. Un oraş fantomă, care se scufundă în mare sub greutatea propriei sale istorii. E un oraş care de şase sute de ani priveşte turiştii cu dispreţ şi-i rătăceşte pe străzi care se termină abrupt în apă, încercând în acelaşi timp să le vândă stică aurie şi măşti la fel de aurii. E un oraş ca un decor de film, şi regreţi prezenţa celorlalţi oameni pănă când coteşti la întâmplare şi te pomeneşti pe cea mai pustie stradă din lume, cu o funie de rufe colorate deasupra. Atunci începi să te întrebi dacă nu cumva e un oraş capcană, în care nimeni nu locuieşte de fapt, un oraş făcut numai să plimbe turişti în gondole pe apa de culoarea smaraldului, un oraş prea mic şi înghesuit pentru cât de mare şi de opulentă e San Marco. Sau poate e un oraş de piraţi plecaţi cu toţii în expediţie - piraţi adevăraţi, nu eroi byronieni? Care-au furat ferestrele de la turci, caii de la bizantini şi frânghiile de rufe cine ştie de unde?
Cel mai probabil, e un labirint. În timp, în spaţiu, în memorie. Care conţine de fapt un pod, o curte cu fântână în mijloc, o singură gondolă şi piaţa ce leul evanghelic. Repetate la nesfârşit.

Târgul de carte de la Bologna

...unul dintre cele mai mari târguri de carte pentru copii din lume. Dacă ajungi aici, eşti în culisele acestui tip de literatură, pentru că publicului larg nu îi este permis accesul. Este locul unde se întâlnesc o dată pe an, editorii, traducătorii şi ilustratorii. Ce mai, e o întâlnire de breaslă.
Ei, printre valurile de oameni care se perindau prin cele patru pavilioane m-am numărat anul acesta şi eu. (Eu, tânără speranţă a ilustraţiei de carte sau poate mai exact tânără ilustratoare plină de speranţă).
Am fost, de asemenea, unul dintre oamenii care şi-a lipit lucrări pe peretele ilustratorilor, în speranţa că locul va fi cercetat şi de altcineva în afară de a) alţi ilustratori căutând un loc liber b) câinele-detector-de-bombe-al-carabinierilor)

Dar cel mai important, am fost unul dintre oamenii s-au întors acasă îmbogăţiţi, încărcaţi de imagini, uimiţi de strategia prin care frumosul se strecoară deghizat în vieţile noastre. Pentru că cele mai bune cărţi pentru copii nu sunt, în sinea lor, cărţi doar pentru copii. Nu sunt poveşti pentru un soi de piticuţi tălâmbi cărora trebuie să le serveşti informaţia despre lume cu lingurinţa. Sunt poveşti pentru oameni, indiferent de vârstă, sunt poveşti emoţionante şi simple, nu traduse în imagini pentru aceia care nu ştiu să citească, ci continuate în ilustraţii, astfel încât literă şi culoare să cânte pe coardele sufletului tău. (Nu mă înţelegeţi greşit - există la Bologna standuri de literatură educativă în sensul tradiţional al cuvântului - atât doar că n-am loc în amintirile mele pentru aşa ceva, aleg să păstrez doar ceea ce mi-a fost preţios).
Scurtă enumerare: Shaun Tan, Brad Holland, Vanessa Hie, Luc Melanson, Sandrine Lhomme, Jose Maria Lemo de Pablo, Luboslav Palo şi lista continuă. Pe Rebecca Dautremer cred ca nici nu trebuie să o mai pomenesc... sau pe Eric Puybaret... cum spuneam, sunt bogată...