George şi vânzătorii ambulanţi

Când eram mică, venea la uşă un nene să vândă câine de porţelan, cu irefutabilul argument că a cumpărat şi vecina de la 3. Apoi mai venea o cerşetoare cu un copil, un rus cu bătătoare de covoare şi oamenii cu Biblia. Cum n-aveam voie să deschid necunoscuţilor - trebuia să-mi car scaunul din bucătărie să mă uit pe vizor - intrau toţi în categoria de străini cu care nu vorbeşti, laolaltă cu lupul din Scufiţa Roşie.

Privind retrospectiv, cei cu Biblia mi se par cel mai greu de înţeles. Ei erau singurii care vorbeau de medicamente miraculoase împotriva morţii, a bătrâneţii, a suferinţei, cortrabalansându-le în acelaşi timp cu diferite versiuni asupra focului iadului. Erau singurii care încercau să cumpere terenul iluzoriu al credinţei personale şi să construiască pe el echivalentul spiritual al unui McDonalds.
Toţi erau de acord că trăim vremea falşilor profeţi. Toţi erau siguri că ceilalţi sunt falşii profeţi. Problema e că, dacă pe cer se va afişa Game Over, şi noi vom fi tot aici, cu toţii vor fi avut, oareşcum, dreptate.

Imaginea face parte din The Book of George