
25 December, 2010
18 December, 2010
Trei Filme de Radu Muntean

Pachetul este disponibil din 15 decembrie în Librăriile Cărtureşti.
Eu am realizat imaginile pentru coperte - promit să pun şi poze cu boxul şi DVD-urile.
15 November, 2010
Lenka






03 November, 2010
Corespondeţe egoiste - partea a doua
Nu creez pentru tine. Necesitatea care se satisface atunci cănd creionul întâlneşte hărtia, bucuria care-mi conduce mâna, toate acestea nu au nevoie nici de galerii nici de vernisaje, n-au nevoie nici măcar de lucrarea finalizată. Celebritatea nu mă interesează, la fel cum nu mă interesează nici spectrul pictorului maudit, murind de foame în mansarde, genial şi neînţeles, sperând că istoria artei îl va răzbuna.
Aşa că nu mă întreba ce-am să fac în viaţă, nu îmi vorbi de vaze cu flori şi cerbi la izvoare, nu-mi spune ce ţi se pare ţie frumos, nu-mi împuia capul cu valoarea, spirituală sau materială şi nu te aştepta să mediez relaţia ta cu Dumnezeu. Eu si El, cel mai bine ne-nţelegem cănd ne ţinem amândoi gura închisă, mai mult nu există. Şi nu mă întreba ce am vrut să spun, pentru că n-am vrut să spun nimic, dacă voiam mă făceam sau jurnalist, sau predicator.
Şi dacă se întâmplă să-ţi placă ce fac eu, ma tem că trebuie să ne resemnăm amândoi cu ideea ca nu e nici vina, nici meritul meu. E ca o melodie pe care-o auzi la radio şi care-ntoarce ceva în tine, care ridică praful, care-ţi întrerupe fie şi numai o secundă lunga litanie de gânduri. Nu e meritul aparatului de radio, nu e meritul tău. E serendipity.
E punctul în care ne putem întâlni, fără să ne prefacem că arta e o afacere bazată pe cerere şi ofertă, fără să ne dăm drept elite culturale.
E un acord perfect.
23 October, 2010
Corespondenţe egoiste
Voi începe direct - e prea multă informaţie pe lume, prea multe imagini şi, da, prea mulţi artişti.
Era o vreme când cutreieram galerii şi muzee, citeam cu răbdare toate plăcuţele explicative, pliantele care detaliau conceptul, articolele din reviste. Era o vreme când pricepeam. Era o vreme când mă entuziasmau instalaţiile, fotografia, fotorealismul sau glumele colorate. Dar a trecut timpul şi nu mai e loc în spatele ochilor mei nici pentru concepte, nici pentru imagini. Actul artistic presupune din partea meo o empatie de care nu mai sunt în stare, o empatie care-mi miroase de acum a risipă. Şi aşa obosesc şi mă irosesc văzând prea multe reclame, prea multe vitrine, prea multe tâmpenii blincănitoare în dreapta paginii de internet. Saltul de înţelegere îmi dă dureri de genunchi. Nu mă interesează copilăria ta nefericită, trecutul comunist, trecutul hipiot, orientarea ta sexuală, părerile tale despre viaţa şi religie, filosofia care-ţi susţine demersul. Şi dacă eşti scriitor, faţa ta rânjindu-se la mine de pe copertele cărţilor mă scoate din librărie.
Aşa că m-am făcut egoist şi nepăsător. Dacă Beuys avea dreptate şi oricine poate fi artist, atunci concluzia logică e că nu există artişti. Trăiască anonimatul creator, instituţia care-mi dă voie să mă bucur de o alee însorită ca de un fapt estetic, ca de un tablou. Voi institui tirania unui singur critic de artă - anume eu. Şi pentru că a detesta e o emoţie care presupune şi implicare, şi energie, voi da doar două verdicte: îmi place, pueril şi inexplicabil, şi nu mă interesează, le fel de pueril. Dar suficient.
05 October, 2010
Alice în Ţara Minunilor

Parte dintr-un proiect colectiv, imaginea ilustrează secvenţa în care trei soldaţi vopsesc trandafirii din albi în roşii.
04 October, 2010
Nostalgia


Şi atunci... să spunem poveşti, ca să nu uităm şi să nu pierdem nimic.
02 September, 2010
20 August, 2010
13 August, 2010
28 May, 2010
A te povesti în imagini
Mai am puţin şi voi termina lucrarea de master. Tematica era legată de felul în care ilustraţia de carte se adaptează pe trei nivele de lectură/înţelegere- copilăria, adolescenţa şi maturitatea. La început, credeam lucrarea va fi despre metode de receptare, despre investigaţii tehnice, despre compoziţie şi cromatică, despre filosofie. De fapt, se vădeşte retrospectiv că e mai ales vorba-subtil - despre sentimentul (şi nu conceptul) de identitate. Involuntar. Eu simt în imagini. Eu nu mă definesc ca individualitate, ci ca sumă de imagini acumulate şi nedevelopate. Impresiile mele se leagă de locuri şi de lumină, şi sunt impresii în sensul cel mai prozaic-fotografic al cuvântului. Şi nu se aşază în ordine cronologică, ci se subordonează doar... scenografiei magicului?

Cea de-a doua carte, Falsele amintiri ale Domnului X, este adolescenţa (dintr-un capăt în celălalt al vieţii). Este stângăcia şi halucinaţia iniţiatică a celui care vede fără să tresară fantasticul în cotidian şi nu încearcă nici o clipă să traseze graniţe. Supra-realismul simţit lăuntric este întors pe dos ca o haină - şi de aici, imagini. Ilustraţie.


11 May, 2010
Bâlciu'n miez de noapte - Licorna
10 May, 2010
Şi acum.... PUBLICITATE

01 May, 2010
Ultima Licornă - Şarpele

26 April, 2010
Ultima Licornă - Dragonul
22 April, 2010
Lume lume.... Fanzina!

Unde? La HomemadeFair, Fabrica de Pensule.
Cine? Ei cine, nişte temerari plini de entuziasm!
21 April, 2010
Homemade Fair

Târgul HomemadeFair este doreşte să încurajeze iniţiativele creative şi inovative ale artiştilor. Apreciem originalitatea, inovaţia utilizarii materialelor sub forma reciclată, creativitatea prezentări şi nu in ultimul rând unicitatea obiectelor.
La târgul de primăvară vei găsi colecţii noi de accesorii vesele şi colorate, plăsuţe de in, genţi, haine, vederi, sticlă, origami, fotografii, caiete, broşe si alte minunătii.
Şi pentru ca nu vrem să te lăsam să pleci cu una cu două de la târg te invităm să participi la unul din ateliere nostre: la Flipbook vei putea învăţa în câteva minute cel mai simplu mod de a realiza o animaţie, iar pentru cei mai romantici veţi putea să realizaţi flori din materiale textile pe care le vom recicla în accesorii de primavară!
Printre participanţi şi vizitatori nu ezita să le găseşti pe prietenele noastre care vor realiza un bodypainting năstruşnic de primăvară !
“Tonomatul de ilustraţii” este prezent si de această dată la târg şi îţi va transpune dorinţele în imagini şi felicitări originale.
De vezi prea mult verde în jurul tau e din cauză că acesta este modul în care vrem să sărbătorim ziua pământului şi susţinem mişcarea BIO! Adică e timpul să îţi scoţi bicicleta din pivniţă, să încaleci şi să vii la tărg!
Dacă soarele te-a doborât, un suc bio o sa te răcorească numai bine iar ceaiul de la Panko îi va înveseli pe cunoscători!
Intrarea este libera şi târgul este deschis de la ora 12-20.00!
Cu menţiunea ca "Tomomatul de ilustratii" şi "Atelierul de Flipbook" le organizam eu şi Ileana.
Şi unde mai pui ca vom avea şi numărul 5 din Glorioasa Fanzină!
17 April, 2010
Expresul de noapte


16 April, 2010
Poveşti de la marginea oraşului

Momentul critic în care nimic nu mă mai emoţionează. Oraşele sunt toate acelaşi oraş. Mâncărurile sunt toate aceeaşi mâncare. Muzeele sunt toate acelaşi muzeu. Suprasaturare şi repetivitate. Apusurile sunt toate acelaşi apus. Predictibilitate. Filmele sunt toate acelaşi film şi conversaţiile sunt toate aceeaşi conversaţie.
Şi tocmai când începeam să mă îngrijorez, am dat peste Tales from outer suburbia de Shaun Tan (că doar nu credeaţi că urmează o postare despre dilemele mele existenţiale...). Cum să descriu? Şi cum să evit capcanele clişeelor în descrierea mea? A spune "o carte emoţionantă" e banal.
Este în primul rând o carte de atmosferă, o carte ce reînvie percepţia magică a copilului asupra lumii. Copilul curios ca un explorator, inteligent fără a fi raţional şi lipsit de prejudecăţile modelului de înţelegere-explicare. Copilul pentru care nu există graniţă între real şi fantastic.
Am găsit "Tales from outer suburbia" la un stand din Bologna, acolo unde cărţile nu sunt de vânzare. Am revenit la ea în fiecare zi, am citit poveştile una câte una, mişcată, emoţionată în faţa unor istorisiri simple, cel mai adesea neterminate. Scafandrul rătăcit pe străzile suburbiei, cartierul care se termină acolo unde se termină şi harta, grădina interioară, secretă şi luminoasă, sărbătoarea fără nume din august, texte şi imagini care se povestesc reciproc fără a se traduce. Şi în ficare text recurent, motivul străinului, motivul stranietăţii, al neputinţei de a comunica şi al înţelegerii profunde.
Este o carte pentru copii? Nu chiar. Este felul acela de carte care, întâlnită în copilărie, te marchează profund, pe care o porţi ca pe o comoară în amintire. Dar mai este felul acela de carte pe care o întâlneşti în copilărie mai degrabă din greşeală. Nu te învaţă să numeri. Nu îţi serveşte nici un fel de morală. Nu poţi să-i faci rezumatul în cinci propoziţii simple. E o carte... subtilă.
13 April, 2010
11 April, 2010
Ultima Licornă - Manticorul

Ultima Licornă a lui Peter Beagle este o carte ciudată, ce refuză pas cu pas să fie o poveste obişnuită. Este de asemenea unul dintre cele mai frumoase romane de fantezie, tocmai pentru că nu cade nici măcar o clipă în euforia finalului fericit. Dar poate cel mai important, este o carte despre iluzii, despre ţesătura de fantastic şi minciună pe care-o aruncăm asupra lumii pentru a-i supravieţui.
Capitolul Bâlciu-n miez de noapte prezintă un soi de circ ambulant, în care animalele se înfăţişează privirii distorsionate de aplombul prezentatorului. Şi aici, doamnelor şi domnilor, aveţi Manticorul, cap de om, trup de leu, coadă de scorpion. Leul acela jigărit din fundul cuştii? A, ignoraţi-l. Concentraţi-vă asupra Manticorului, aşa ceva vedeţi mai rar.
09 April, 2010
Ozma din Oz

...o ilustraţie la Capetele Prinţesei Langwidere. De asemenea, versiunea grafică a întrebării, după cât timp pe un site dai click mai departe, ca un fel de albină dezorientată şi nu foarte sigură ce anume ar trebui să culeagă?
Plăcuţă grafică şi Photoshop, all hail.
06 April, 2010
Veneţia

Cel mai probabil, e un labirint. În timp, în spaţiu, în memorie. Care conţine de fapt un pod, o curte cu fântână în mijloc, o singură gondolă şi piaţa ce leul evanghelic. Repetate la nesfârşit.
01 April, 2010
Târgul de carte de la Bologna
Ei, printre valurile de oameni care se perindau prin cele patru pavilioane m-am numărat anul acesta şi eu. (Eu, tânără speranţă a ilustraţiei de carte sau poate mai exact tânără ilustratoare plină de speranţă).


Scurtă enumerare: Shaun Tan, Brad Holland, Vanessa Hie, Luc Melanson, Sandrine Lhomme, Jose Maria Lemo de Pablo, Luboslav Palo şi lista continuă. Pe Rebecca Dautremer cred ca nici nu trebuie să o mai pomenesc... sau pe Eric Puybaret... cum spuneam, sunt bogată...
29 March, 2010
Short notice

28 March, 2010
Problema identităţii
16 March, 2010
Unchiul Vania
Pe scurt, jos pălăria.
Pe larg, cam tot ce trebuie spus se găseşte aici.
Şi ce mai poate fi spus urmează acum, perspectiva mea de spectator uşor cinic şi niciodată entuziasmat apriori. Un spectator care a sfârşit prin a fi cucerit.
Nu a fost prima dată când vedeam piesa (la urma urmelor, dacă e să vezi un spectacol jucat într-o limbă străină, precauţia dictează să-ţi fie cât de cât familiar textul). Şi înainte aş fi rezumat-o ca fiind povestea unor oameni care se târăsc prin plictiseală timp de patru acte (recunosc, prezentarea aceasta nu rivalizează nici pe departe cu ceea de pe Wikipedia.ro). Am apreciat jocul actorilor (care făcea subtitrarea aproape inutilă), m-au impresionat decorurile, fiecare un tablou vizual memorabil fără a fi covârşitor (nu ştiu de ce, camera profesorului şi scara interminabilă spre cer? spre noapte? spre ploaie? mi-au amintit de Oraşul copiilor pierduţi), am trăit tensiunea - evocată prin acrobaţii şi (cred că) am înţeles în sfârşit piesa de teatru.
Este o poveste a ratării, a lipsei de bucurie şi, în final, a lipsei totale de speranţă - toate cu atât mai crunte cu cât nu se petrec sub aripa unei tragedii trecute care să le justifice, ci doar sub lumina unui aşa a fost să fie foarte simplu. Personajele sunt nefericite mai ales pentru că nu ştiu cum să fie altfel, îţi joacă fiecare rolul de victimă şi se dizolvă într-o trândăveală melancolică. Dar regizorul merge mai departe, integrând specatatorul în spectacol, aşezându-l pe scenă, întrebându-l, cât din poveste e povestea ta, cât de mult eşti şi tu actor în piesa asta şi ce-ai să faci atunci când cortina se va coborî şi tu ai să te găseşti de partea greşită?
N-am să spun, ratarea (sau irosirea sau bătrâneţea) e o chestie de atitudine, o stare de spirit - pentru că au spus-o americanii de atătea ori pe atâtea postere motivaţionale de culoare bomboanei încât cuvintele şi-au pierdut sensul. Ratarea e o piesă de teatru. Şi n-am să încerc să dau soluţii - pentru cine? pentru personajele din piesă? ar fi naiv - pentru spectatori? ar fi nespus de arogant. În viaţă, ca şi în teatru, nu există cu adevărat soluţii, nici răspunsuri, există numai întrebări şi străfulgerări.
06 March, 2010
Threadless!

Asta sunt eu, cerând nişte voturi! Click pe imagine pentru detalii - şi merită să vedeţi şi ce se mai întâmplă pe site...
28 February, 2010
Langwidere - mai departe


09 February, 2010
Printesa Langwidere - nivelul 3


22 January, 2010
Avatar de James Cameron sau ficţiunea ca ispăşire
Şi n-am să vorbesc despre impresionantele efecte vizuale, un pot-pourri estetic, sau despre intriga gen Pocahontas in spaţiu, sau despre excesul de zahăr şi violenţă, sau despre ce părere proastă au producătorii şi regizorii despre public - căruia dacă nu-i explici ce se întâmplă din cinci în cinci minute sigur n-o să priceapă nimic.
Dincolo de toate, cel puţin filmul are un mesaj pozitiv.
Despre asta vreau să vorbesc. Şi vreau să spun, nu, nu merge aşa. Nu ai voie să speli păcatele neamului tău, păcatele rasei albe, prin filme dinamice şi imagini frumoase. Nu ai voie să mistifici trecutul sângeros sub forma unei ficţiuni cu happy-end. Şi nu ai voie să îi induci publicului liniştitoarea iluzie că viitorul nu va fi exact ca şi trecutul. Pentru că dacă mâine noi ca umanitate am descinde în Lumea Nouă, i-am masacra pe băştinaşi fără scrupule. Desigur, după aceea am purta lungi discuţii despre drepturile lor, în interminabile reuniuni la nivel înalt, dar am rămâne mereu uniţi în credinţa că între "noi" şi "ei", între "eu" şi "alter", egoismul e singura lege. Sute de filme (pilule roz de simţit bine pe dinăuntru) nu pot schimba asta. Nu ai voie să speli creiere cu poveşti epice despre cum natura se coalizează împotriva agresorului. E o soluţie deus ex machina (metodă care, din cele mai vechi timpuri, slujea la transformarea tragediei în comedie pentru împăcarea tiranului care plătea cheltuielile trupei de teatru). În plus, daţi-o dracului de treaba, ce-i cu mentalitatea asta de băieţel de doişpe ani, ce mesaj pozitiv e în ideea că doar violenţa, la scară cît mai mare, va salva lumea de violenţă?
Noi suntem monstrul. Noi suntem agresorul. Şi dacă nu vom învăţa să negociem, să tolerăm - a priori, nu după secole de sclavie şi holocaust- să tolerăm firesc, fără să cerem premii şi eternă recunoştiinţă, ei bine... îngerii nu vor coborî din cer să ne salveze, spiritele apei şi ale aerului nu se vor alia în numele vieţii, şi nici diavolii nu voi veni să ne mănînce. La final, noi suntem singuri cu noi, şi pocăinţa nu slujeşte la nimic. "Ce-ai omorât, omorât rămâne".
Partea cea mai rea? Mi-a plăcut filmul. Destul de mult. Şi asta nu face decât să mă înfurie şi mai tare. Pentru că demonstrează că strategia "omului alb" funcţionează.
12 January, 2010
Oamenii cărţii

Păcat. Povestea unei cărţi rare, unui manuscris ebraic pictat, urmărită simultan diacronic şi sincronic, o poveste parte adevăr, parte ficţiune... ei bine, putea fi o poveste nemaipomenită.