Bâlciu-n miez de noapte

Polis inseamnă în greacă oraş. De unde si politică, politician, poliţişt, politicos, politeţe.
Politica e un subiect uşor de dezbătut, mai ales pentru că nu trebuie să ştii foarte multe (ce mai, poţi fi cu desăvârşire ignorant) pentru a-ţi forma o opinie. Iar orice opinie se întemeiază în mare parte pe credinţă că există Moş Crăciun. Mai exact, că un grup mic şi dezinteresat lucrează (sau ar trebui să lucreze) pentru binele meu ca individ. Că ar trebui să îmi dea un loc de muncă bine plătit, să îmi dea o pensie uriaşă, o casă mare, o maşină şi un viitor luminos. Şi o caleaşcă, şi patru cai, un vizitiu, o rochie de bal şi o pereche de pantofiori de cleştar. Că de nu... ei bine, o să mă plâng! (o să mă plâng, desigur, prietenilor mei, o să mă plâng suficient de tare ca să par un cetăţean preocupat, dar nu destul de tare să fiu chiar auzit, la urma urmelor nu se ştie niciodată şi 50 de ani de comunism ne-au învăţat să fim precauţi).
Dar dacă te apuci să sapi, dacă treci de partea cu para mălăiaţă şi gura lui nătăfleaţă, ajungi la o altă credinţă, aceea că e totul foarte complicat, că e acolo "sus" o adevărată maşinărie, care analizează şi complotează şi calculează la un nivel la care omul obişnuit nici nu poate visa să ajungă (adevărul e că această credinţă există relativ la orice domeniu şi se întemeiază pe nevoia noastră de magie - doar nu vrei să afli că o operaţie medicală înseamnă măcelărie şi croitorie, sau că instoria glorioasă a neamului se compune din trei cioburi şi un munte de dat cu părerea).
Şi dacă ai răbdare (şi discuţia nu deviază spre alte subiecte, cum ar fi vremea sau meciul) descoperi că de fapt, totul porneşte de la paravanul cu iluzii (cuvântul caraghios vine de la karaghioz - teatru de umbre în turcă) interpus între individ şi lume. Paravanul cu iluzii, butoane şi telecomandă. Despre care e absurd să susţii că te manipulează, că te dezinformează şi că te tâmpeşte, câtă vreme mâna de pe telecomandă e a ta.

Bâlciu-n miez de noapte (din Ultima Licornă a lui Peter Beagle) e locul unde oamenii vin să vadă dragonul şi satirul şi manticorul (un crocodil, o maimuţă şi un leu - dar ce nu face un strop de magie şi mai ales nevoia acută de a vedea ceea ce nu este).