Lenka

Cu ceva timp în urmă am realizat imaginea pentru coperta romanului Lenka, de Elena Netcu, apărut de curând la Editura Benefica.

Corespondeţe egoiste - partea a doua

Drag public,

Nu creez pentru tine. Necesitatea care se satisface atunci cănd creionul întâlneşte hărtia, bucuria care-mi conduce mâna, toate acestea nu au nevoie nici de galerii nici de vernisaje, n-au nevoie nici măcar de lucrarea finalizată. Celebritatea nu mă interesează, la fel cum nu mă interesează nici spectrul pictorului maudit, murind de foame în mansarde, genial şi neînţeles, sperând că istoria artei îl va răzbuna.

Aşa că nu mă întreba ce-am să fac în viaţă, nu îmi vorbi de vaze cu flori şi cerbi la izvoare, nu-mi spune ce ţi se pare ţie frumos, nu-mi împuia capul cu valoarea, spirituală sau materială şi nu te aştepta să mediez relaţia ta cu Dumnezeu. Eu si El, cel mai bine ne-nţelegem cănd ne ţinem amândoi gura închisă, mai mult nu există. Şi nu mă întreba ce am vrut să spun, pentru că n-am vrut să spun nimic, dacă voiam mă făceam sau jurnalist, sau predicator.

Şi dacă se întâmplă să-ţi placă ce fac eu, ma tem că trebuie să ne resemnăm amândoi cu ideea ca nu e nici vina, nici meritul meu. E ca o melodie pe care-o auzi la radio şi care-ntoarce ceva în tine, care ridică praful, care-ţi întrerupe fie şi numai o secundă lunga litanie de gânduri. Nu e meritul aparatului de radio, nu e meritul tău. E serendipity.

E punctul în care ne putem întâlni, fără să ne prefacem că arta e o afacere bazată pe cerere şi ofertă, fără să ne dăm drept elite culturale.
E un acord perfect.

Corespondenţe egoiste

Către artist,

Voi începe direct - e prea multă informaţie pe lume, prea multe imagini şi, da, prea mulţi artişti.

Era o vreme când cutreieram galerii şi muzee, citeam cu răbdare toate plăcuţele explicative, pliantele care detaliau conceptul, articolele din reviste. Era o vreme când pricepeam. Era o vreme când mă entuziasmau instalaţiile, fotografia, fotorealismul sau glumele colorate. Dar a trecut timpul şi nu mai e loc în spatele ochilor mei nici pentru concepte, nici pentru imagini. Actul artistic presupune din partea meo o empatie de care nu mai sunt în stare, o empatie care-mi miroase de acum a risipă. Şi aşa obosesc şi mă irosesc văzând prea multe reclame, prea multe vitrine, prea multe tâmpenii blincănitoare în dreapta paginii de internet. Saltul de înţelegere îmi dă dureri de genunchi. Nu mă interesează copilăria ta nefericită, trecutul comunist, trecutul hipiot, orientarea ta sexuală, părerile tale despre viaţa şi religie, filosofia care-ţi susţine demersul. Şi dacă eşti scriitor, faţa ta rânjindu-se la mine de pe copertele cărţilor mă scoate din librărie.

Aşa că m-am făcut egoist şi nepăsător. Dacă Beuys avea dreptate şi oricine poate fi artist, atunci concluzia logică e că nu există artişti. Trăiască anonimatul creator, instituţia care-mi dă voie să mă bucur de o alee însorită ca de un fapt estetic, ca de un tablou. Voi institui tirania unui singur critic de artă - anume eu. Şi pentru că a detesta e o emoţie care presupune şi implicare, şi energie, voi da doar două verdicte: îmi place, pueril şi inexplicabil, şi nu mă interesează, le fel de pueril. Dar suficient.

Alice în Ţara Minunilor

Parte dintr-un proiect colectiv, imaginea ilustrează secvenţa în care trei soldaţi vopsesc trandafirii din albi în roşii.

Nostalgia

Sunt unele amintiri pe care nu le poţi descrie în cuvinte fără să cazi în banal. Soarele verii a fost cântat în prea multe şlagăre, a vândut prea multe vacanţe la mare ca să-şi poată păstra puterea de evocare. Jocurile nu reînvie magic în povestire decât dacă reuşeşţi să-ţi duci auditoriul cu tine. În copilăria ta, prin copilăria lor. Trecutul are valoare doar rescris, prefăcut, întors pe dinafară ca o mănuşă.
Şi atunci... să spunem poveşti, ca să nu uităm şi să nu pierdem nimic.

...iar şi din nou Threadless

Score this design: "Click!Next!," to help it get printed on Threadless!

" />

Threadless... din nou

Score this design: "Give me a heart," to help it get printed on Threadless!

" />