Vederi din Tărâmul Fermecat - partea a 2-a

Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur

E atat de interesant cum se amestecă în amintire prinţii, balaurii, zânele bune, păsările fermecate şi sfârşitul fericit. Dupa ani şi ani, le vom spune copiilor basme noi, convinşi ca sunt exact cele pe care le-am auzit şi noi. Şi astfel, mereu reinventate, poveştile devin nemuritoare.

Visul meu este să realizez un roman grafic pornind de la poveştile lui Ispirescu, dar şi de la alte basme care mi-au încântat copilăria. Şi pentru că eu am crescut pe vremea cailor de foc si a imaginilor mişcătoare, în carte se vor strecura şi elemente ale tehnologiei moderne. La final, albumul de bandă desenată va avea 80 de pagini color, şi 17×25 cm. Termen de realizare: septembrie 2013

Dar pentru ca acest vis să devină realitate, are nevoie de susţinere. Puteţi face acest lucru pre-comandând cartea (atât în format digital, cât şi tipărit), sau alegând una dintre celelalte recompense fantastice care răsplătesc fiecare donaţie. Mai multe aflaţi de aici: crestemidei.ro

Neghiniţă

"Vodafone printează lunar peste 1.000.000 de facturi pentru abonaţi. Transformă aceste pagini în file de poveste. Cu fiecare factură electronică reedităm 4 pagini dintr-o carte de poveste."

Abonaţii Vodafone pot să voteze una dintre cele trei poveşti propuse: Neghiniţă, Ileana Sânziana (ilustraţie Cristiana Radu) şi Prâslea cel voinic şi merele de aur (ilustraţie Mădălina Andronic).
Aşadar, dacă aveţi abonament, dacă vreţi să transformaţi facturile în file de poveste şi mai ales dacă vreţi să vedeţi aventurile lui Neghiniţă ilustrate... mergeţi şi votaţi :).

Client:Vodafone, Agentie:Propaganda

Adora

Imagine realizată pentru Adora Art Project!

George - capăt de linie

"George dies" - am primit mesajul pe la sfârşitul lui august. Treaba mea era să spun cum (întreaga poveste pe The Book of George). Era imposibil să nu sesizez ironia sorţii - cam de 3 ani de zile tot fac benzi desenate despre moarte, la modul cel mai filosofic cu putinţă (de exemplu. alt exemplu. alt exemplu. alt exemplu. mama zice că exagerez). Dar să-mi scriu singură scenariul - adică să-l omor eu pe George, asta era altă poveste. Mai ales că eu tot vorbesc de autenticitate - nu poţi să spui o poveste fără să te legi de ceva senzaţii, ceva emoţii, ceva amintiri din trecutul tău.
Întîi mi-am adus aminte că din copilărie (în fine, anul 3 de facultate) eu voiam să fac o bandă desenată după La Ţigănci a lui Eliade. Apoi mi-am adus aminte de un roman al lui Liviu Rebreanu. Un călugăr se plimbă prin sate vestind sfârşitul lumii. Şi moare la data stabilită. Cinci puncte cui îmi spune ce roman era.
Dar mai ales mi-am amintit de Sfârşitul Lumii, aşa cum mi-l povestea bunica mea. Cum pe atunci timpul era mult mai scurt (ieri, azi şi mâine), apocalipsa mi se părea inevitabilă. Am renunţat din start să mă fac doctoriţă - nu avea nici un rost, doar avea să vină Împărăţia lui Dumnezeu azi mâine şi oamenii vor fi veşnic tineri şi fericiţi.

Şi de aici povestea a început să se închege.
Era clar. Trâmbiţele aveau să fie înlocuite de anunţul "abonatul GSM" şi apocalipsa avea să vină la bloc.

Alice în Ţara Minunilor

Parte dintr-un proiect colectiv, imaginea ilustrează secvenţa în care trei soldaţi vopsesc trandafirii din albi în roşii.

Nostalgia

Sunt unele amintiri pe care nu le poţi descrie în cuvinte fără să cazi în banal. Soarele verii a fost cântat în prea multe şlagăre, a vândut prea multe vacanţe la mare ca să-şi poată păstra puterea de evocare. Jocurile nu reînvie magic în povestire decât dacă reuşeşţi să-ţi duci auditoriul cu tine. În copilăria ta, prin copilăria lor. Trecutul are valoare doar rescris, prefăcut, întors pe dinafară ca o mănuşă.
Şi atunci... să spunem poveşti, ca să nu uităm şi să nu pierdem nimic.

Bâlciu'n miez de noapte - Licorna

Ultima licornă în Bâlci domnelor şi domnilor, numai aici şi acum.

Ultima Licornă - Şarpele

Şarpele e straniu şi uriaş, atât de mare încât cuşca din circ poate cuprinde din el doar o bucată. Şarpele este, poate, expresia naivităţii noastre - exagerăm, hiperbolizăm şi ne închipuim că există mecanisme complexe care ne dirijează viaţa, de la politică la economie, de la religie la destin, de la teoria conspiraţiei la ochiul extraterestru. Când de fapt tot ce există e un eu în mijlocul unor încrengături de poveste.

Ultima Licornă - Dragonul

Doamnelor şi domnilor.... DRAGONUL!

Poveşti de la marginea oraşului

Momentul critic în care nimic nu mă mai emoţionează. Oraşele sunt toate acelaşi oraş. Mâncărurile sunt toate aceeaşi mâncare. Muzeele sunt toate acelaşi muzeu. Suprasaturare şi repetivitate. Apusurile sunt toate acelaşi apus. Predictibilitate. Filmele sunt toate acelaşi film şi conversaţiile sunt toate aceeaşi conversaţie.
Şi tocmai când începeam să mă îngrijorez, am dat peste Tales from outer suburbia de Shaun Tan (că doar nu credeaţi că urmează o postare despre dilemele mele existenţiale...). Cum să descriu? Şi cum să evit capcanele clişeelor în descrierea mea? A spune "o carte emoţionantă" e banal.
Este în primul rând o carte de atmosferă, o carte ce reînvie percepţia magică a copilului asupra lumii. Copilul curios ca un explorator, inteligent fără a fi raţional şi lipsit de prejudecăţile modelului de înţelegere-explicare. Copilul pentru care nu există graniţă între real şi fantastic.
Am găsit "Tales from outer suburbia" la un stand din Bologna, acolo unde cărţile nu sunt de vânzare. Am revenit la ea în fiecare zi, am citit poveştile una câte una, mişcată, emoţionată în faţa unor istorisiri simple, cel mai adesea neterminate. Scafandrul rătăcit pe străzile suburbiei, cartierul care se termină acolo unde se termină şi harta, grădina interioară, secretă şi luminoasă, sărbătoarea fără nume din august, texte şi imagini care se povestesc reciproc fără a se traduce. Şi în ficare text recurent, motivul străinului, motivul stranietăţii, al neputinţei de a comunica şi al înţelegerii profunde.
Este o carte pentru copii? Nu chiar. Este felul acela de carte care, întâlnită în copilărie, te marchează profund, pe care o porţi ca pe o comoară în amintire. Dar mai este felul acela de carte pe care o întâlneşti în copilărie mai degrabă din greşeală. Nu te învaţă să numeri. Nu îţi serveşte nici un fel de morală. Nu poţi să-i faci rezumatul în cinci propoziţii simple. E o carte... subtilă.

Ziua schimbării apelor - final

Prima dată când am citit povestea, mi-am închipuit că personajul e un erou. Căci ce poate fi mai nobil decât să-ţi păstrezi luciditatea când toţi în jurul tău înnebunesc? Dar dacă întradevăr au înnebunit cu toţii, cât mai valorează luciditatea ta?

O altă poveste, care ascunde răspunsul. Un ţăran întâlneşte un dregător alungat de la curte. M-au gonit, spune acesta, pentru că într-o lume tulbure, doar eu mă păstrasem curat.
Şi acum eşti fericit? îl înteabă ţăranul.
Nu, cum să fiu fercit? Duc o viaţă plină de lipsuri, dar n-am să mă cobor niciodată atît de jos încât să mă mânjesc cu pulberea şi murdăria lumii.
Ţăranul a ridicat din umeri. Dacă apa râului este curată, a spus el, am să-mi spăl în ea pălăria. Dacă este murdară, îmi voi spăla picioarele.

...iar morala este... deschisă spre interpretare. Dar ce rost are sa învinuieşti circumstanţele care te-au dus undeva anume, în loc să descoperi cum le poţi folosi în favoarea ta? Şi ce rost are să lupţi împotriva curentului, când curgerea apei te-ar putea purta spre linişte şi fericire?

Caiet de amintiri

Problema cu mijloacele de stocare electronice este tocmai obiectivitatea lor ...ei bine... electronică. Ori amintirile sunt fluide, subiective, uşor confuze şi pline de un farmec care ţine mai degrabă de legendă decât de istorie. Şi atunci... să ne desenăm amintirile şi desenându-le să le inventăm!

Păsărarul - povestea continuă

O oglindă e un dialog - care începe de obicei cu o interogaţie - cine sunt? Eşti o pasăre de pradă, o pasăre cântătoare, păsărarul sau toate trei deodată, răspunsul nu e important. Întrebarea e retorică.

Ştiţi despre ce vreau să vă vorbesc azi?

...întreabă Nastratin Hogea de la pupitrul său de predicator (dar cât de bine se potriveşte întrebarea în orice discurs).
-Nu, răspund credincioşii.
-Ei bine, zice Nastratin, sunteţi nişte proşti, nu meritaţi să vă spun nimic.
Şi pleacă.
-Ştiţi despre ce vreau să vă vorbesc azi? întreabă Nastratin a doua zi.
Credincioşii, care nu erau chiar proşti, răspund:
-Da, ştim!
-Bine, zice Nastratin, atunci nu vă mai spun nimic.
Şi pleacă.
A treia zi:
-Ştiţi despre ce vreau să vă vorbesc azi?
Credincioşii, care între timp făcuseră un plan, răspund jumătate da, jumătate nu.
-Ei bine, zice Nastratin, cei care ştiu să le spună celor care nu ştiu.

Ce e interesant la poveştile lui Nastratin Hogea e că nu se termină niciodată acolo unde crezi tu că s-ar cuveni să se încheie. Ce e mai interesant e că nu sunt niciodată ceea ce par - un soi de bancuri demodate, dar totuşi amuzante. Dar despre cum se aplică povestea în contextul postmodern, mass-media and talkshow included... ei bine, aceia dintre voi care ştiu să le explice acelora care nu ştiu!

Nastratin Hogea

Într-o noapte furtunoasă lui Nastratin i se pare că ar fi intrat cineva în curte. Ia repede făcăleţul, iese afară şi, prin întuneric, îl cimăgeşte pe hoţ pănă acesta cade lat. A doua zi, eroul nostru îşi dă seama că se luptase cu frânghia de rufe şi că îşi făcuse ferfeliţă cea mai bună cămaşă. Mare noroc, gândeşte el, că n-am fost îmbrăcat în cămaşa aia azi-noapte, că nu m-aş mai fi putut ridica din pat o săptămână...

Ilustraţie în creion şi acril alb, "all hail Photoshop" pe deasupra.

Pâinea din vis

E o poveste pe care am citit-o cred într-o sută de variante. Un evreu, un creştin şi un musulman călătoresc împreună. Uneori, sunt pur şi simplu trei drumeţi. Intr-o seară, îşi dau seama că din toate merindele lor nu a mai rămas decît o pâine (sau o halva) (sau, în varianta vânătorească, o potârniche). Dintr-atâta nu se vor sătura toţi trei, aşa că fac o învoială: cel care va visa cel mai frumos vis, acela va primi toată mâncarea. A doua zi, evreul spune: A venit la mine Moise, m-a dus în zbor la muntele Sinai, am văzut îngeri, am văzut lucruri nemaivăzute, am mâncat tot felul de bucate. Creştinul spune: La mine a venit Isus, m-a dus în rai, nici nu pot povesti cât de frumos a fost, am ospătat din cele mai alese mâncăruri. Musulmanul spune: La mine a venit Mahomed. Mi-a zis, uite evreul e cu Moise la muntele Sinai, creştinul e în rai, amândoi se ghiftuiesc, ia du-te tu si mănîncă pâinea. Şi aşa am făcut.

Sau, cel de-al treilea călător povesteşte în detaliu cum avisat că mănâncă pâinea. Ceea ce se dovedeşte că a şi făcut... Sau le spune pur şi simplu, eu nu am domit de loc, nu am visat nimic, eu m-am dus şi am mâncat.

Şi care e morala poveştii? Cine ştie...

Iar aici avem actorii, fiecare în dublă ipostază.

Prinţesa Langwidere - nivelul 1

Ilustraţiile pentru primul nivel de lectură - adică, ilustraţiile pentru copii. Scratch-board (ahem, comatex, un strat de pastel de ulei alb, un strat de tuş alb, un strat de tus negru plus pudră de talc - a se lucra repede, că dacă îl laşi de pe o zi pe alta devine casant) şi Photoshop (all hail). Primele încercări şi povestea ilustraţiilor se află aici.

Prinţesa Langwidere

Nu mai ştiu câţi ani aveam când am dat peste Vrăjitorul din Oz de Frank Baum, ediţia ilustrată de Maria Ruxandra Matia. Eram oricum, foarte mică. Şi impresia a fost de neşters. Mai apoi am găsit, la aceeaşi editură (Publi Partner 1992... ce vremuri... ehe), conutinuarea: Ozma din Oz. Era într-un moment trecător şi nu am citit decât un capitol... Capetele prinţesei Langwidere. Peste ani, povestea femeii care-şi schimba capetele ca pe haine s-a întors să mă bântuie... iată primele ilustraţii.

Cenuşăreasa

Prima vacanţă mare studenţească m-a găsit ocupată tot cu Cenuşăreasa - linogravură de data aceasta. În total, au fost 16 plăci, din care 8 ilustraţii. Am avut ambiţia să gravez şi textul - în oglindă - ce mai, o adevărată distracţie!