Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur

E atat de interesant cum se amestecă în amintire prinţii, balaurii, zânele bune, păsările fermecate şi sfârşitul fericit. Dupa ani şi ani, le vom spune copiilor basme noi, convinşi ca sunt exact cele pe care le-am auzit şi noi. Şi astfel, mereu reinventate, poveştile devin nemuritoare.

Visul meu este să realizez un roman grafic pornind de la poveştile lui Ispirescu, dar şi de la alte basme care mi-au încântat copilăria. Şi pentru că eu am crescut pe vremea cailor de foc si a imaginilor mişcătoare, în carte se vor strecura şi elemente ale tehnologiei moderne. La final, albumul de bandă desenată va avea 80 de pagini color, şi 17×25 cm. Termen de realizare: septembrie 2013

Dar pentru ca acest vis să devină realitate, are nevoie de susţinere. Puteţi face acest lucru pre-comandând cartea (atât în format digital, cât şi tipărit), sau alegând una dintre celelalte recompense fantastice care răsplătesc fiecare donaţie. Mai multe aflaţi de aici: crestemidei.ro

Mâinile mici

Vă prezint coperta realizată pentru romanul lui Andres Barba,

apărut la editura Vellant în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ.

   

 

...şi 2 schiţe pregătitoare

Păcală în satul lui

Şmecher nevoie mare, pus pe şotii ca întotdeauna şi cu un zâmbet în colţul gurii, Păcală se întoarce! 

Dar numai dacă îi daţi o mână de ajutor. 

Doriţi să-i citiţi aventurile, însoţite de desene pline de haz? Ei bine, atunci... mergeţi şi votaţi :). 

Până una alta, asta e coperta, dar dacă Păcală iese câştigător, eu şi Ileana vom ilustra întreaga carte.

Nu uitaţi să daţi share!

Hai să-l scoatem în lume!

https://www.vodafone.ro/salveazaocarte?icmp=hp-hs-salveazaocartef2

Neghiniţă

"Vodafone printează lunar peste 1.000.000 de facturi pentru abonaţi. Transformă aceste pagini în file de poveste. Cu fiecare factură electronică reedităm 4 pagini dintr-o carte de poveste."

Abonaţii Vodafone pot să voteze una dintre cele trei poveşti propuse: Neghiniţă, Ileana Sânziana (ilustraţie Cristiana Radu) şi Prâslea cel voinic şi merele de aur (ilustraţie Mădălina Andronic).
Aşadar, dacă aveţi abonament, dacă vreţi să transformaţi facturile în file de poveste şi mai ales dacă vreţi să vedeţi aventurile lui Neghiniţă ilustrate... mergeţi şi votaţi :).

Client:Vodafone, Agentie:Propaganda

David si puiul de întuneric

Lui David îi este frică de întuneric. E convins ca sub patul lui stau pitiţi monştri, care abia aşteapta bezna ca să-l înşface de picioare. Insă atunci când David şi sora lui găsesc un pui de întuneric rătăcit şi speriat, e momentul ca băieţelul să-şi învingă teama şi să dobândească un nou prieten.

"David şi puiul de întuneric" iese în sfârşit în lume! Format A4, 20 de pagini, disponibilă deja în librăriile online.Text si ilustraţii :D Maria Surducan.

Les vacances de Maria

 

Ştiţi ce am făcut vara asta?

...ei na, am stat în faţa calculatorului şi am desenat!

... studii de documentare iniţială...

...studiu de personaj în culoare - 

...studii pentru personajul principal...

Şi o pagină finală! Ta-naaaa!

(Fontul e făcut de mine.)

Povestea (romanul grafic, s`il vous plaît!) se numeşte "Foire de Nuit"  şi va apărea ca e-book la Editura Makaka înainte de sfârşitul lui 2011. Cu puţin noroc, va apărea şi în română şi engleză, nu doar franceză... 

Pădurea fermecată

Din seria exerciţii creative şi poveşti pe care într-o bună zi am sa le spun...

...bucătăria...

The Book of George

...este un album colectiv de bandă desenată românescă, proiect finanţat de Institutul Cultural Roman prin programul Cantemir şi publicat/coordonat de Hardcomics. Cartea va fi prezentată la Festivalul de Bandă Desenată de la Angouleme.

Dar cine este George? Aceasta a fost întrebarea la care au trebuit să răspundă - în bandă desenată - participanţii. Despre George se ştia că are 33 de ani şi e bucureştean... în rest, s-a tras la sorţi. Ileana, de exemplu, a primit Copilăria lui George, Alexandra - George at the Gallery, iar eu am fost cea care a închis uşa şi a stins lumina: Moartea lui George.

Găsiţi cartea în format electronic aici.

Hamsteri adevăraţi

Un alt proiect la care am participat, de data aceasta o carte pentru copii scrisă de Voicu Bojan, pe care au fost invitaţi să o ilustreze mai mulţi ilustratori (Paul Mureşan, Răzvan Anton, Bogdan Stănescu, Mircea Drăgoi, Camelia Popa, Ana-Maria Gruia, Kovacs Katalin, Lucia Mărneanu, George Roşu şi cu mine).

Coperta, realizată de Mircea Drăgoi

...şi Speedy, hamsterul care-a fost dat în grija mea.

Lenka

Cu ceva timp în urmă am realizat imaginea pentru coperta romanului Lenka, de Elena Netcu, apărut de curând la Editura Benefica.

Alice în Ţara Minunilor

Parte dintr-un proiect colectiv, imaginea ilustrează secvenţa în care trei soldaţi vopsesc trandafirii din albi în roşii.

Nostalgia

Sunt unele amintiri pe care nu le poţi descrie în cuvinte fără să cazi în banal. Soarele verii a fost cântat în prea multe şlagăre, a vândut prea multe vacanţe la mare ca să-şi poată păstra puterea de evocare. Jocurile nu reînvie magic în povestire decât dacă reuşeşţi să-ţi duci auditoriul cu tine. În copilăria ta, prin copilăria lor. Trecutul are valoare doar rescris, prefăcut, întors pe dinafară ca o mănuşă.
Şi atunci... să spunem poveşti, ca să nu uităm şi să nu pierdem nimic.

A te povesti în imagini

La marginea lumii stă un om şi-i spune mării poveşti. Iar dacă vreodată s-ar opri, nu se ştie de ce ar fi marea în stare...

Mai am puţin şi voi termina lucrarea de master. Tematica era legată de felul în care ilustraţia de carte se adaptează pe trei nivele de lectură/înţelegere- copilăria, adolescenţa şi maturitatea. La început, credeam lucrarea va fi despre metode de receptare, despre investigaţii tehnice, despre compoziţie şi cromatică, despre filosofie. De fapt, se vădeşte retrospectiv că e mai ales vorba-subtil - despre sentimentul (şi nu conceptul) de identitate. Involuntar. Eu simt în imagini. Eu nu mă definesc ca individualitate, ci ca sumă de imagini acumulate şi nedevelopate. Impresiile mele se leagă de locuri şi de lumină, şi sunt impresii în sensul cel mai prozaic-fotografic al cuvântului. Şi nu se aşază în ordine cronologică, ci se subordonează doar... scenografiei magicului?

Prima carte e povestea unor copii plecaţi în căutarea vrăjitoarei. Prima carte adună, dincolo de textul literar, toate locurile unde am simţit eu realitatea casanta, unde am pipăit intrarea în fantastic. Nu sunt exclusiv amintiri dinainte de intrarea în adolescenţă - copilăria este o stare, nu o epocă. Grădina este undeva în Aix-en-Provence, este de asemena grădina imaginată a Muzeului Rodin din Paris (închisă "a cause du verglas" şi pe care, deci, nu am văzut-o niciodată), dar este si Pădurea de lilieci a Contesei de Segur şi grădina secretă a lui Mary Lennox.

Cea de-a doua carte, Falsele amintiri ale Domnului X, este adolescenţa (dintr-un capăt în celălalt al vieţii). Este stângăcia şi halucinaţia iniţiatică a celui care vede fără să tresară fantasticul în cotidian şi nu încearcă nici o clipă să traseze graniţe. Supra-realismul simţit lăuntric este întors pe dos ca o haină - şi de aici, imagini. Ilustraţie.

Cea de-a treia carte este despre... despre... ei bine, nu ştiu foarte bine despre ce. Despre întunericul din spatele ochilor. Despre înţeleptul care ştie că totul e iluzie, că fantasticul e realitatea. Despre ceea ce e personajul de teatru după ce se încheie piesa, despre cine e de fapt actorul atunci când joacă. Despre singurătatea de care se teme occidentalul.

Dar nici una dintre cele trei cărţi nu vorbeşte despre mine. Aduci la masă ceea ce eşti (you bring to the table what you are). Şi încercând să povesteşti celorlalţi, te povesteşti pe tine. Dar nu povesteşti niciodată despre tine... pentru că atunci marea te va mătura fără să ezite.

Ultima Licornă - Şarpele

Şarpele e straniu şi uriaş, atât de mare încât cuşca din circ poate cuprinde din el doar o bucată. Şarpele este, poate, expresia naivităţii noastre - exagerăm, hiperbolizăm şi ne închipuim că există mecanisme complexe care ne dirijează viaţa, de la politică la economie, de la religie la destin, de la teoria conspiraţiei la ochiul extraterestru. Când de fapt tot ce există e un eu în mijlocul unor încrengături de poveste.

Poveşti de la marginea oraşului

Momentul critic în care nimic nu mă mai emoţionează. Oraşele sunt toate acelaşi oraş. Mâncărurile sunt toate aceeaşi mâncare. Muzeele sunt toate acelaşi muzeu. Suprasaturare şi repetivitate. Apusurile sunt toate acelaşi apus. Predictibilitate. Filmele sunt toate acelaşi film şi conversaţiile sunt toate aceeaşi conversaţie.
Şi tocmai când începeam să mă îngrijorez, am dat peste Tales from outer suburbia de Shaun Tan (că doar nu credeaţi că urmează o postare despre dilemele mele existenţiale...). Cum să descriu? Şi cum să evit capcanele clişeelor în descrierea mea? A spune "o carte emoţionantă" e banal.
Este în primul rând o carte de atmosferă, o carte ce reînvie percepţia magică a copilului asupra lumii. Copilul curios ca un explorator, inteligent fără a fi raţional şi lipsit de prejudecăţile modelului de înţelegere-explicare. Copilul pentru care nu există graniţă între real şi fantastic.
Am găsit "Tales from outer suburbia" la un stand din Bologna, acolo unde cărţile nu sunt de vânzare. Am revenit la ea în fiecare zi, am citit poveştile una câte una, mişcată, emoţionată în faţa unor istorisiri simple, cel mai adesea neterminate. Scafandrul rătăcit pe străzile suburbiei, cartierul care se termină acolo unde se termină şi harta, grădina interioară, secretă şi luminoasă, sărbătoarea fără nume din august, texte şi imagini care se povestesc reciproc fără a se traduce. Şi în ficare text recurent, motivul străinului, motivul stranietăţii, al neputinţei de a comunica şi al înţelegerii profunde.
Este o carte pentru copii? Nu chiar. Este felul acela de carte care, întâlnită în copilărie, te marchează profund, pe care o porţi ca pe o comoară în amintire. Dar mai este felul acela de carte pe care o întâlneşti în copilărie mai degrabă din greşeală. Nu te învaţă să numeri. Nu îţi serveşte nici un fel de morală. Nu poţi să-i faci rezumatul în cinci propoziţii simple. E o carte... subtilă.

Ultima Licornă - Harpia

Harpia, doamnelor şi domnilor. Păzea, Harpia e adevărată!

Ultima Licornă - Manticorul

Ultima Licornă a lui Peter Beagle este o carte ciudată, ce refuză pas cu pas să fie o poveste obişnuită. Este de asemenea unul dintre cele mai frumoase romane de fantezie, tocmai pentru că nu cade nici măcar o clipă în euforia finalului fericit. Dar poate cel mai important, este o carte despre iluzii, despre ţesătura de fantastic şi minciună pe care-o aruncăm asupra lumii pentru a-i supravieţui.
Capitolul Bâlciu-n miez de noapte prezintă un soi de circ ambulant, în care animalele se înfăţişează privirii distorsionate de aplombul prezentatorului. Şi aici, doamnelor şi domnilor, aveţi Manticorul, cap de om, trup de leu, coadă de scorpion. Leul acela jigărit din fundul cuştii? A, ignoraţi-l. Concentraţi-vă asupra Manticorului, aşa ceva vedeţi mai rar.

Târgul de carte de la Bologna

...unul dintre cele mai mari târguri de carte pentru copii din lume. Dacă ajungi aici, eşti în culisele acestui tip de literatură, pentru că publicului larg nu îi este permis accesul. Este locul unde se întâlnesc o dată pe an, editorii, traducătorii şi ilustratorii. Ce mai, e o întâlnire de breaslă.
Ei, printre valurile de oameni care se perindau prin cele patru pavilioane m-am numărat anul acesta şi eu. (Eu, tânără speranţă a ilustraţiei de carte sau poate mai exact tânără ilustratoare plină de speranţă).
Am fost, de asemenea, unul dintre oamenii care şi-a lipit lucrări pe peretele ilustratorilor, în speranţa că locul va fi cercetat şi de altcineva în afară de a) alţi ilustratori căutând un loc liber b) câinele-detector-de-bombe-al-carabinierilor)

Dar cel mai important, am fost unul dintre oamenii s-au întors acasă îmbogăţiţi, încărcaţi de imagini, uimiţi de strategia prin care frumosul se strecoară deghizat în vieţile noastre. Pentru că cele mai bune cărţi pentru copii nu sunt, în sinea lor, cărţi doar pentru copii. Nu sunt poveşti pentru un soi de piticuţi tălâmbi cărora trebuie să le serveşti informaţia despre lume cu lingurinţa. Sunt poveşti pentru oameni, indiferent de vârstă, sunt poveşti emoţionante şi simple, nu traduse în imagini pentru aceia care nu ştiu să citească, ci continuate în ilustraţii, astfel încât literă şi culoare să cânte pe coardele sufletului tău. (Nu mă înţelegeţi greşit - există la Bologna standuri de literatură educativă în sensul tradiţional al cuvântului - atât doar că n-am loc în amintirile mele pentru aşa ceva, aleg să păstrez doar ceea ce mi-a fost preţios).
Scurtă enumerare: Shaun Tan, Brad Holland, Vanessa Hie, Luc Melanson, Sandrine Lhomme, Jose Maria Lemo de Pablo, Luboslav Palo şi lista continuă. Pe Rebecca Dautremer cred ca nici nu trebuie să o mai pomenesc... sau pe Eric Puybaret... cum spuneam, sunt bogată...