A te povesti în imagini

La marginea lumii stă un om şi-i spune mării poveşti. Iar dacă vreodată s-ar opri, nu se ştie de ce ar fi marea în stare...

Mai am puţin şi voi termina lucrarea de master. Tematica era legată de felul în care ilustraţia de carte se adaptează pe trei nivele de lectură/înţelegere- copilăria, adolescenţa şi maturitatea. La început, credeam lucrarea va fi despre metode de receptare, despre investigaţii tehnice, despre compoziţie şi cromatică, despre filosofie. De fapt, se vădeşte retrospectiv că e mai ales vorba-subtil - despre sentimentul (şi nu conceptul) de identitate. Involuntar. Eu simt în imagini. Eu nu mă definesc ca individualitate, ci ca sumă de imagini acumulate şi nedevelopate. Impresiile mele se leagă de locuri şi de lumină, şi sunt impresii în sensul cel mai prozaic-fotografic al cuvântului. Şi nu se aşază în ordine cronologică, ci se subordonează doar... scenografiei magicului?

Prima carte e povestea unor copii plecaţi în căutarea vrăjitoarei. Prima carte adună, dincolo de textul literar, toate locurile unde am simţit eu realitatea casanta, unde am pipăit intrarea în fantastic. Nu sunt exclusiv amintiri dinainte de intrarea în adolescenţă - copilăria este o stare, nu o epocă. Grădina este undeva în Aix-en-Provence, este de asemena grădina imaginată a Muzeului Rodin din Paris (închisă "a cause du verglas" şi pe care, deci, nu am văzut-o niciodată), dar este si Pădurea de lilieci a Contesei de Segur şi grădina secretă a lui Mary Lennox.

Cea de-a doua carte, Falsele amintiri ale Domnului X, este adolescenţa (dintr-un capăt în celălalt al vieţii). Este stângăcia şi halucinaţia iniţiatică a celui care vede fără să tresară fantasticul în cotidian şi nu încearcă nici o clipă să traseze graniţe. Supra-realismul simţit lăuntric este întors pe dos ca o haină - şi de aici, imagini. Ilustraţie.

Cea de-a treia carte este despre... despre... ei bine, nu ştiu foarte bine despre ce. Despre întunericul din spatele ochilor. Despre înţeleptul care ştie că totul e iluzie, că fantasticul e realitatea. Despre ceea ce e personajul de teatru după ce se încheie piesa, despre cine e de fapt actorul atunci când joacă. Despre singurătatea de care se teme occidentalul.

Dar nici una dintre cele trei cărţi nu vorbeşte despre mine. Aduci la masă ceea ce eşti (you bring to the table what you are). Şi încercând să povesteşti celorlalţi, te povesteşti pe tine. Dar nu povesteşti niciodată despre tine... pentru că atunci marea te va mătura fără să ezite.

Bâlciu'n miez de noapte - Licorna

Ultima licornă în Bâlci domnelor şi domnilor, numai aici şi acum.

Ultima Licornă - Şarpele

Şarpele e straniu şi uriaş, atât de mare încât cuşca din circ poate cuprinde din el doar o bucată. Şarpele este, poate, expresia naivităţii noastre - exagerăm, hiperbolizăm şi ne închipuim că există mecanisme complexe care ne dirijează viaţa, de la politică la economie, de la religie la destin, de la teoria conspiraţiei la ochiul extraterestru. Când de fapt tot ce există e un eu în mijlocul unor încrengături de poveste.

Ultima Licornă - Dragonul

Doamnelor şi domnilor.... DRAGONUL!

Ultima Licornă - Harpia

Harpia, doamnelor şi domnilor. Păzea, Harpia e adevărată!

Ultima Licornă - Manticorul

Ultima Licornă a lui Peter Beagle este o carte ciudată, ce refuză pas cu pas să fie o poveste obişnuită. Este de asemenea unul dintre cele mai frumoase romane de fantezie, tocmai pentru că nu cade nici măcar o clipă în euforia finalului fericit. Dar poate cel mai important, este o carte despre iluzii, despre ţesătura de fantastic şi minciună pe care-o aruncăm asupra lumii pentru a-i supravieţui.
Capitolul Bâlciu-n miez de noapte prezintă un soi de circ ambulant, în care animalele se înfăţişează privirii distorsionate de aplombul prezentatorului. Şi aici, doamnelor şi domnilor, aveţi Manticorul, cap de om, trup de leu, coadă de scorpion. Leul acela jigărit din fundul cuştii? A, ignoraţi-l. Concentraţi-vă asupra Manticorului, aşa ceva vedeţi mai rar.

Ozma din Oz

...o ilustraţie la Capetele Prinţesei Langwidere. De asemenea, versiunea grafică a întrebării, după cât timp pe un site dai click mai departe, ca un fel de albină dezorientată şi nu foarte sigură ce anume ar trebui să culeagă?
Plăcuţă grafică şi Photoshop, all hail.

Printesa Langwidere - nivelul 3

Recapitulare rapidă - Prinţesa Langwidere (langweilen în germană înseamnă a te plictisi) îşi schimbă capetele ca pe nişte accesorii vestimentare. Şi trăieşte înconjurată de oglinzi, iar marea ei tristeţe e că trebuie să-şi întrerupă auto-contemplarea 15 minute pe zi ca să se ocupe de treburile statului. Ce legatură are asta cu internetul?

Un Palat Bun de Distrus

Gianni Rodari este un scriitor italian destul de puţin cunoscut. Este de asemenea, zice-se, cel mai important autor pentru copii al secolului XX din Italia. "Gramatica Fanteziei" este un manual de "făcut poveşti", instructiv , didactic şi... infinit mai interesant decât celelalte scrieri ale sale. Pentru că există un motiv în spatele anonimatului în care s-a scufundat Gianni Rodari.
Vă amintiţi Aventurile lui Cepelică? El a scris-o. Şi dacă vi-o amintiţi ca pe un suvenir nostalgic al copilăriei, nu care cumva să o recitiţi, nu veţi face decât să-i pângăriţi amintirea. Pentru că este un naiv manifest al comunismului pentru copii, una dintre cărţile în care cei bogaţi sunt neapărat răi şi cei săraci sunt neapărat buni. Desigur, acest argument vine din partea unui adult şi mai vine şi din partea unui est-european, care a văzut, fie şi retrospectiv, eşecul poveştii.
Dar comunismul nu este principala acuză împotriva autorului italian. De fapt, e doar o notă de margine, o observaţie în treacăt. Principala problemă este că poveştile lui nu miros a poveşti, se îneacă la început şi nu reuşesc să mai iasă la suprafaţă să prezinte un final satisfăcător. Poveştile lui sunt ca o ecuaţie matematică: cineva face ceva. Copii provoacă mari distrugeri în oraş, aşadar primarul construieşte un palat sortit de la bun început demolării. Copii dau năvală, fac totul praf, după care, epuizaţi, devin cuminţi. Şi da, desigur, poţi face gimnastică hermeneutică vorbind de manifestul futurist... dar tot ce poţi spune despre poveste e "mde".
Şi asta pentru că secretul unui povestitor adevărat e că nu-există-poveşti-noi. Nu poţi inventa poveşti pentru copii, poveştile nu au fost niciodată făcute "pentru copii", într-o exprimare în care aceştia sunt un pic prostuţi şi trebuie să le îndrugi vrute şi nevrute numai să tacă. Poveştile au fost totdeuna traduceri ale adevărurilor inexprimabile şi sămânţa aceasta de neînţeles, gramul de nelinişte, întunericul aproape îmblânzit, asta face poveştile frumoase. Albă ca Zăpada şi sicriul ei de cleştar, Frumoasa Adormită şi şi somnul ei de o sută de ani, Cenusăreasa şi cenuşa - sunt despre prinţese şi prinţi, dar mai adânc sunt despre moarte. De fetiţa cu Scufiţă Roşie nici nu mai vorbim. Şi marele secret e că nu ai nevoie să ţi le interpreteze nimeni, ba chiar nici nu e nevoie să le întelegi - sâmburele seret există şi existenţa lui e suficientă. Aşa cum morala nu are decât să existe, poveştile cu morală sunt educative, dar moralele cu poveşti sunt cel mai plictisitor lucru de pe lume.

Aici, etapele în care a fost realizată ilustraţia, simulări pe calculator included.

Bandă desenată...

... în franceză, pe 30joursdebd. Şi iată planşele pe care le-am trimis în lunile noiembrie, octombrie, septembrie . Toate poveştile sunt adaptate după versiuni din Cercul Mincinoşilor lui Carriere. În fapt, e vorba de un exerciţiu - descopăr practic diferenţa dintre "a zice" şi "a arăta"; altul este ritmul când spui un banc decât atunci când trebuie să-l desenezi pentru un public aflat departe.

Ziua schimbării apelor - final

Prima dată când am citit povestea, mi-am închipuit că personajul e un erou. Căci ce poate fi mai nobil decât să-ţi păstrezi luciditatea când toţi în jurul tău înnebunesc? Dar dacă întradevăr au înnebunit cu toţii, cât mai valorează luciditatea ta?

O altă poveste, care ascunde răspunsul. Un ţăran întâlneşte un dregător alungat de la curte. M-au gonit, spune acesta, pentru că într-o lume tulbure, doar eu mă păstrasem curat.
Şi acum eşti fericit? îl înteabă ţăranul.
Nu, cum să fiu fercit? Duc o viaţă plină de lipsuri, dar n-am să mă cobor niciodată atît de jos încât să mă mânjesc cu pulberea şi murdăria lumii.
Ţăranul a ridicat din umeri. Dacă apa râului este curată, a spus el, am să-mi spăl în ea pălăria. Dacă este murdară, îmi voi spăla picioarele.

...iar morala este... deschisă spre interpretare. Dar ce rost are sa învinuieşti circumstanţele care te-au dus undeva anume, în loc să descoperi cum le poţi folosi în favoarea ta? Şi ce rost are să lupţi împotriva curentului, când curgerea apei te-ar putea purta spre linişte şi fericire?

Langwidere... ilustraţii pentru nivelul 2

Nu prea poţi vorbi despre frumuseţea feminină şi să rămâi "politicaly correct". Cert, femeia modernă trebuie să fie independentă, inteligentă şi încrezătoare. Iar dacă e blondă, slabă şi cu sănii mari e şi mai bine.

Work in progress.