La marginea lumii stă un om şi-i spune mării poveşti. Iar dacă vreodată s-ar opri, nu se ştie de ce ar fi marea în stare...
Mai am puţin şi voi termina lucrarea de master. Tematica era legată de felul în care ilustraţia de carte se adaptează pe trei nivele de lectură/înţelegere- copilăria, adolescenţa şi maturitatea. La început, credeam lucrarea va fi despre metode de receptare, despre investigaţii tehnice, despre compoziţie şi cromatică, despre filosofie. De fapt, se vădeşte retrospectiv că e mai ales vorba-subtil - despre sentimentul (şi nu conceptul) de identitate. Involuntar. Eu simt în imagini. Eu nu mă definesc ca individualitate, ci ca sumă de imagini acumulate şi nedevelopate. Impresiile mele se leagă de locuri şi de lumină, şi sunt impresii în sensul cel mai prozaic-fotografic al cuvântului. Şi nu se aşază în ordine cronologică, ci se subordonează doar... scenografiei magicului?
Prima carte e povestea unor copii plecaţi în căutarea vrăjitoarei. Prima carte adună, dincolo de textul literar, toate locurile unde am simţit eu realitatea casanta, unde am pipăit intrarea în fantastic. Nu sunt exclusiv amintiri dinainte de intrarea în adolescenţă - copilăria este o stare, nu o epocă. Grădina este undeva în Aix-en-Provence, este de asemena grădina imaginată a Muzeului Rodin din Paris (închisă "a cause du verglas" şi pe care, deci, nu am văzut-o niciodată), dar este si Pădurea de lilieci a Contesei de Segur şi grădina secretă a lui Mary Lennox.
Cea de-a doua carte, Falsele amintiri ale Domnului X, este adolescenţa (dintr-un capăt în celălalt al vieţii). Este stângăcia şi halucinaţia iniţiatică a celui care vede fără să tresară fantasticul în cotidian şi nu încearcă nici o clipă să traseze graniţe. Supra-realismul simţit lăuntric este întors pe dos ca o haină - şi de aici, imagini. Ilustraţie.
Cea de-a treia carte este despre... despre... ei bine, nu ştiu foarte bine despre ce. Despre întunericul din spatele ochilor. Despre înţeleptul care ştie că totul e iluzie, că fantasticul e realitatea. Despre ceea ce e personajul de teatru după ce se încheie piesa, despre cine e de fapt actorul atunci când joacă. Despre singurătatea de care se teme occidentalul.
Dar nici una dintre cele trei cărţi nu vorbeşte despre mine. Aduci la masă ceea ce eşti (you bring to the table what you are). Şi încercând să povesteşti celorlalţi, te povesteşti pe tine. Dar nu povesteşti niciodată despre tine... pentru că atunci marea te va mătura fără să ezite.
Mai am puţin şi voi termina lucrarea de master. Tematica era legată de felul în care ilustraţia de carte se adaptează pe trei nivele de lectură/înţelegere- copilăria, adolescenţa şi maturitatea. La început, credeam lucrarea va fi despre metode de receptare, despre investigaţii tehnice, despre compoziţie şi cromatică, despre filosofie. De fapt, se vădeşte retrospectiv că e mai ales vorba-subtil - despre sentimentul (şi nu conceptul) de identitate. Involuntar. Eu simt în imagini. Eu nu mă definesc ca individualitate, ci ca sumă de imagini acumulate şi nedevelopate. Impresiile mele se leagă de locuri şi de lumină, şi sunt impresii în sensul cel mai prozaic-fotografic al cuvântului. Şi nu se aşază în ordine cronologică, ci se subordonează doar... scenografiei magicului?
Prima carte e povestea unor copii plecaţi în căutarea vrăjitoarei. Prima carte adună, dincolo de textul literar, toate locurile unde am simţit eu realitatea casanta, unde am pipăit intrarea în fantastic. Nu sunt exclusiv amintiri dinainte de intrarea în adolescenţă - copilăria este o stare, nu o epocă. Grădina este undeva în Aix-en-Provence, este de asemena grădina imaginată a Muzeului Rodin din Paris (închisă "a cause du verglas" şi pe care, deci, nu am văzut-o niciodată), dar este si Pădurea de lilieci a Contesei de Segur şi grădina secretă a lui Mary Lennox.Cea de-a doua carte, Falsele amintiri ale Domnului X, este adolescenţa (dintr-un capăt în celălalt al vieţii). Este stângăcia şi halucinaţia iniţiatică a celui care vede fără să tresară fantasticul în cotidian şi nu încearcă nici o clipă să traseze graniţe. Supra-realismul simţit lăuntric este întors pe dos ca o haină - şi de aici, imagini. Ilustraţie.
Cea de-a treia carte este despre... despre... ei bine, nu ştiu foarte bine despre ce. Despre întunericul din spatele ochilor. Despre înţeleptul care ştie că totul e iluzie, că fantasticul e realitatea. Despre ceea ce e personajul de teatru după ce se încheie piesa, despre cine e de fapt actorul atunci când joacă. Despre singurătatea de care se teme occidentalul.
Dar nici una dintre cele trei cărţi nu vorbeşte despre mine. Aduci la masă ceea ce eşti (you bring to the table what you are). Şi încercând să povesteşti celorlalţi, te povesteşti pe tine. Dar nu povesteşti niciodată despre tine... pentru că atunci marea te va mătura fără să ezite.
