16 April, 2010

Poveşti de la marginea oraşului


Momentul critic în care nimic nu mă mai emoţionează. Oraşele sunt toate acelaşi oraş. Mâncărurile sunt toate aceeaşi mâncare. Muzeele sunt toate acelaşi muzeu. Suprasaturare şi repetivitate. Apusurile sunt toate acelaşi apus. Predictibilitate. Filmele sunt toate acelaşi film şi conversaţiile sunt toate aceeaşi conversaţie.
Şi tocmai când începeam să mă îngrijorez, am dat peste Tales from outer suburbia de Shaun Tan (că doar nu credeaţi că urmează o postare despre dilemele mele existenţiale...). Cum să descriu? Şi cum să evit capcanele clişeelor în descrierea mea? A spune "o carte emoţionantă" e banal.
Este în primul rând o carte de atmosferă, o carte ce reînvie percepţia magică a copilului asupra lumii. Copilul curios ca un explorator, inteligent fără a fi raţional şi lipsit de prejudecăţile modelului de înţelegere-explicare. Copilul pentru care nu există graniţă între real şi fantastic.
Am găsit "Tales from outer suburbia" la un stand din Bologna, acolo unde cărţile nu sunt de vânzare. Am revenit la ea în fiecare zi, am citit poveştile una câte una, mişcată, emoţionată în faţa unor istorisiri simple, cel mai adesea neterminate. Scafandrul rătăcit pe străzile suburbiei, cartierul care se termină acolo unde se termină şi harta, grădina interioară, secretă şi luminoasă, sărbătoarea fără nume din august, texte şi imagini care se povestesc reciproc fără a se traduce. Şi în ficare text recurent, motivul străinului, motivul stranietăţii, al neputinţei de a comunica şi al înţelegerii profunde.
Este o carte pentru copii? Nu chiar. Este felul acela de carte care, întâlnită în copilărie, te marchează profund, pe care o porţi ca pe o comoară în amintire. Dar mai este felul acela de carte pe care o întâlneşti în copilărie mai degrabă din greşeală. Nu te învaţă să numeri. Nu îţi serveşte nici un fel de morală. Nu poţi să-i faci rezumatul în cinci propoziţii simple. E o carte... subtilă.

No comments: