Borges sau neîncercarea labirintului

Revin din când în când la Borges plină de speranţă. Îl părăsesc de fiecare dată dezamăgită. Cum el e "cineva" iar eu sunt "oareşcine", bănuiesc că vina imi aparţine. Dar scrierile lui mi se par... lipsite de necesitatea de a fi scrise. Până şi faimoasele povestiri atât de postmoderniste, imaginea hărţii unu la unu, legendarele biblioteci sau atacul fiinţelor din oglindă, toate mi se par idei brute, neînfrumuseţate, idei in pielea goală, rezumate de povestiri fantastice. Am de-a face cu hapuri, nu cu elexiruri. Cartea fiinţelor imaginare, scrisă împreună cu Margarita Gue, este un exemplu perfect. Nu i-am înţeles miza, pentru că dacă e un dicţionar, e superficial, dacă e o lucrare beletristică, e prea seacă şi cu documentarea la vedere, iar dacă e o simplă culegere de subiectivă de informaţie, tirania lui de ce devine apăsătoare. La fel, istoria ticăloşiei umane, care mi-a apărut ca o estetizare discretă a unor subiectelor de tabloid antic. Mă doare acut lipsa unei misterioase poveşti literare cu adevărat fantastice. O metaforă frimiturică ici colo nu spală pagini de deşert.

Într-o oarecare măsură, Borges este ca negustrorul de piersici din povestea lui Nastratin Hogea, care-si mănâncă fructele in faţa cumpărătorilor, pentru a le vinde sâmburii. Într-una din povestiri, întorcându-se la casa unchiului său, modificată după cerinţele unui misterios nou locatar, naratorul simte nevoia să viseze Labirintul şi Minotaurul. Poate că, pentru mine, Borges explică prea mult. Satisfacţia lecturii nu derivă din înţelegere şi decodificare, ci din plăcerea de a sălajlui în teritoriul misterios al negocierii sensului, al întrezăririi şi bănuielii, iar nu al certitudinii.

Glorioasa Fanzină

O fanzină este o revistă - de bandă desenată, de exemplu- creată de amatori. Este realizată cu minimum de mijloace şi se distribuie gratuit. În cazul nostru, miza este promovarea romanului grafic (altfel spus, a benzii desenate) în România (ok, avem 200 de exemplare -hai să zicem, promovarea în Cluj, pentru moment :D). Totul a pornit de la un atelier de creaţie organizat la Cluj de Centrul Cultural Francez şi Facultatea de Litere, iar iniţiatoarea proiectului a fost Ileana. La primul număr au participat în ordine alfabetica Oana Dobre, Alexandra Gavrilă, Raluca Popan, Iulia Rob, Maria Surducan, Ileana Surducan, Johan Troianowski şi Împăratul Utopic al Balcaniei.

HomemadeFair

În 13 decembrie va avea loc la Casa Tranzit (Cluj-Napoca) prima ediţie a HOME MADE FAIR (mai multe despre eveniment aici). Vă prezint povestea afişului, de la primele variante (surse de inspiraţie pentru prima imagine si a doua)...

...la schiţele pentru varianta finală...

Afişul trebuia să sugereze atmosfera anilor 20 şi a stilului deco. Se pare că la vremea aceea toată lumea dansa charleston. Iată şi poza care a slujit drept sursă de inspiraţie.

Richard al III-lea

...sau cronica unei experienţe subiective.

Vorbesc despre Richard al III-lea, de William Shakespeare, în regia lui Tompa Gabor. Am văzut piesa titrată, aşadar dimensiunii postmoderniste a regiei i s-a suprapus propria mea receptare fragmentată. Dar necesitatea decodărilor simultane pare să fie o cerinţă a secolului în care trăim, deci măcar aici aveam antrenament.

Textul a fost scris în perioada în care barocul desăvârşea înlocuirea perspectivei dogmatice raţional-divine cu cea individuală, sentimentală şi angoasată. Problema conducătorului, a liderului politic e tratată adesea de Shakespeare, dar niciodată cu atâta cruzime ca în Richard al III-lea. Decorul piesei întruchipează un muzeu al orori, al crimei, o metaforă deloc transparentă pentru Istorie. Personajele pozitive lipsesc cu desăvârşire, iar monarhul luminat nu există nici măcar la nivel de posibilitate. Femeile si copiii nu există nici ei (decât cu valoare de semn sau ca voce a justiţiei divine, ale cărei blesteme - eficiente - nu schimbă de fapt nimic). Marile seducătoare sunt Puterea şi Moartea. Şi Televiziunea (sau Mass-media). Am apreciat interpretarea postmodernă, jocul video şi referirile la starea de fapt contemporană. Richard acceptă umil încoronarea în cadrul unei emisiuni televizate regizate pentru prostime, atacul inamicilor este transmis in direct, simultan, pe toate canalele şi în final avem imaginea "stadionică" a noului conducător -ras în cap, ochelari de soare, lanţ cu cruce. Lăsaţi orice speranţă, voi ce intraţi aici.

În final - un singur regret. Aducerea în contemporaneitate se face mai degrabă raţional decât intuitiv-empatic. Sunt impresionată, înţeleg, provocarea intelectuală mă încântă. Dar nu mă seduce. Poate că, din perspectiva mea de cetăţean al apocalipsei, e greu să mă mişte teatrul ticăloşiei umane. Îl contemplu, îl analizez, mă prefac scandalizată, dar în fapt singura mea reacţie e de indiferenţă. E tot ce poate să facă sistemul meu de autoprotecţie.

Cenuşăreasa

Prima vacanţă mare studenţească m-a găsit ocupată tot cu Cenuşăreasa - linogravură de data aceasta. În total, au fost 16 plăci, din care 8 ilustraţii. Am avut ambiţia să gravez şi textul - în oglindă - ce mai, o adevărată distracţie!

Cenuşăreasa extraterestră

Şi iată nişte imagini aproape arhaice... una dintre primele mele "cărţi" - si una dintre primele apariţii ale omuleţilor. Realizată în vremea liceului - şi a alfabetelor imaginare, în tuş pe hârtie cretată.

Kit de relaţionare

De cele mai multe ori socializarea seamănă cu un carnaval, în care măştile se prefac necontenit. Jocul nu exclude sinceritatea, doar îngreunează comunicarea. Şi iată aici mereu schimbătoarele faţete ale fiinţei umane - simţiţi-vă liberi să le combinaţi după placul inimii. Întreg proiectul a fost astfel alcătuit încât să imite un joc "chinezesc", din acela ieftin, cu piese de lemn şi instrucţiuni indescifrabile, un joc pe care nu şti să-l foloseşti, dar o faci oricum. Realizate în linogravură, piesele au fost destinate participării la Bienala Internaţională de Gravură Experimentală .